Inca o bucatica de Romanie

                                                Inca o bucatica de Romanie nestiuta de nimeni

Cine suntem noi? De unde venim? Si poate ceea mai importanta intrebare unde ne duce? Nu toti suntem get-beget clujeni, sau nu toti ne tragem din marile orase. Ceea mai mare dintre noi avem bunici la tara, de aci ne dam seama ca nu om fi noi 100% oraseni si ca totusi suntem si noi un fel de tarani si asta o spun fara nici o jena si retinere. Dar voi, cei care aveti bunici de la tara, stiti cum a luat nastere satul vostru?

“Din cenusa-i proprie si din propriu-i scrum”

O tastatura, un mouse si un monitor. Da, si mai important cutia fara de care aceste component nu  si-ar avea rostul.

Incercand sa “ pescuiesc”  pe net, fel de fel de informatii, brusc si dintr-o data imi trece prin cap “ turnul Teleki”…hmmm,   cum ar fi sa caut ceva informative? Zis si facut. Ca doar des ajung prin zona luni, adica prin Luna de Jos, comuna Dabaca, judetul Cluj.

Ma pun pe treaba si incept sa caut pe magnificul Google “turnul Teleki”, de aici  imi apar apar o tona de site-uri,  aflu ca acesta piesa istorica a fost construita in perioda Barocului, mai precis intre anii 1650-1700, de catre familia nobiliara Teleki si fiind terminat de catre Pal Teleki, care a fost filantrop și susținător al lui Francisc Rakoczi II.  Drept “rasplata” pentru sustinera lui Rakoczi, armata imperial distruge cladire, distrugere  ordonata de imparatul Austriei, au supravietuit doar turnul sudic si partial parcul. Piatra rezultată din demolare a fost folosită în secolul următor, la construirea unui zid lung de circa 700 m, gros de un metru și înalt de 4 m, și a unui nou pavilion neoclasic cu parter, etaj și șarpantă, dispus într-un mic parc. Odată cu venirea guvernării comuniste, această clădirea a fost transformată în sediu de CAP, ca altfel nu se putea, trebuia si ei sa se “infiga” cumva . După 1980 o porțiune de 500 m de zid a fost demolat și piatra valorificată. Actualmente clădirea neoclasică este sediul unui centru de asistență socială și protecție pentru copii.  Se mai păstrează circa 200 m din zid in jurul Spitalului din localitate. Parcul castelului cuprinde arbori cu vârsta de peste 500 ani (stejari, fagi, castani).

Fiind la capitolui insvestigare pe net, ma opresc pentru o clipa si tastez in campul de cautare de la Google Luna de Jos, ca doar sa stim si despre sat, nu numai despre turnul cel victorios.

Aici aflu ca Luna apare in acte inca din seculul al XIV-lea, satul apare in mai multe denumiri , printre care ar fi Lona (1315), Kendi-Lona (1733), Lona (1967), acestea fiind doar o parte din denumiri.

Tot aici, pe magnificul Google aflu ca acesta zona ar fi locuita din cele mai vechi timpuri, chiar din perioada preistorica…perioada preistorica? Raman pentru cateva secunde blocat si ma gandesca ca in satul meu, au locuit oameni preistorici, woow, imi circula prin cap o grama de imagini si imaginatia o ia razna, adica omeni care umblau cu o maciuca pe umar si cautau hrana, si care se intalneau cu animalul si nu stiu care dintre ei o fi animalul…gata am nevoie de o de o pauza . Acum ma simt mult mai bine. Printre randurile scrise imi sare in ochi ca satul a fost format de colonistii sasi, dupa mare invazie mongola, care i-au dat denumirea de “Lone”, denumire germana ce inseamna “cadou”. Sarcina principală a acestei comunitatii era întretinerea unui punct de semnalizare pe dealul "În vie" în caz de atac al tătarilor. În Evul Mediu, după batalia de la Mohács, prin refugierea din zona Debretin a unei mari comunităti de maghiari, satul devine sat maghiar, în posesia succesivă a familiilor nobiliare maghiare Thoroczkay, Kenditi Teleki…hmmm Teleki asta, un refugiat care a reusit sa construiasca un “palat” in Luna, Luna de Jos, nu v-a ganditi la altceva.  În anul 1596 principele Sigismund Batory îi daruiește lui Mihai Viteazul moșia Lona. În perioada 1880-1910 Lona a fost capitala județului Szolnok-Doboka. Deci da…satul asta a fost important in vremea lui si are o incarcare istorica mare, sau poate nu o fi vorba in cele mentionate mai sus despre satul care il cunosc eu si in care am copilarit.
Acestea fiind mentionate,  o sa ma indrept spre sat si o sa incerc sa descopar adevarata identitate a lui si a turnului sau. Nu e bine sa ai tot timpul incredere in internet, informatiile pot fi inselatoare.
Intr-adevar ma indrept spre sat, dar dupa o perioada de cateva saptamanai dupa cele aflate de pe internet. Dupa un drum care dureaza aproximativ jumatate de ora ajung in Luna de Jos, intrand in sat incep sa imi amintesc cum mergeam la colindat dintr-un capat in altul al satului si uneori chiar mai departe, dar aceste amintiri se incheie brusc caci scutur bine masina in niste gropi lasate un urama de zapada care incet incet se topeste.

Sarbatorile vin!!!

Ajungand cu doar doua zile inainte de Craciun, consider ca nu isi are rostul sa merg sa culeg informatii de la oameni sau de la autoritati, ca doar de…vin sarbatorile si toata lumea este ocupata cu pregatirea. Mai bine imi fac si eu foc in teracota din casa si sa imi intru si eu putin in ritumul satului. Incerc si eu sa imi ajut parintii cu putina curatenie, cu prepararea carnatilor si a altor mancaruri traditionale de porc, ca tot eram la sectorul mancare am incercat sa fac chiar si un fel de prajitura, un fel de…mai bine lasa, era mai indicat sa imi impodobesc bradul ca totusi era mai indicat pentru mine.
Iata cin colindatori!!!
Nu reusesc bine sa imi curat zapada din curte ca a si sosit seara colindelor si cum era de asteptat imi gasesc si eu o trupa de colindatori bine pusa la punct in care imi gasesc loc cu usurinta, fara prea multa tocmeala ne pornim spre prima casa gazda, de unde normal o sa incepem sa vestim nasterea Domnului.
Mancare, prajitura, bautura, ne asteptau pe masa la care ne aseaza gazda, dar totusi observ ca batrani din sat nu mai obisnuiesc sa poarte camasile de sarbatoare care aveau pe piept mai multe paturele prevazute cu ochiuri si se incheiau cu nasturi din portelan negru, iar nadragierau din panza de bumbac peste care se teseau  motive in forma de bradulet. Incaltaminte era alcatuita dintr-o pereche de cizme cu turieci moi, care mai tarziu au fost schimbati cu tuieci tari si ajungeau  pana la genunchi. Daca nici batranii nu mai pastreaza traditia, nu vad de ce ar face-o tineri. Obiceiurile vechi nu se mai pastreaza si in prezent, totul rezumanduse la un simplu colindat.

Ziua decisiva…

Iata ca trece si craciunul si in 27 decembrie ma hotarasc sa merg la primarie, ca poate, poate fac descoperirea secolului…nici vorba de asa ceva. Dupa un slalom printre gropi de circa 8 km ajung la primaria din Dabaca. Odata ajuns mai ca nu imi fac cruce cu mana stanga, la ce drum bun este, lasand gluma la oparte intru si eu in primarie si unde sa ma duc? La biroul primarului normal, dar care, ce si unde? Intru pe prima usa care o vad si unde scrie secretariat, intru la secretariat unde sunt intampinat de doua domne amabile spre surprinderea mea si care ma indreapta spre biroul primarului, ies din secretariat imi trag rasuflarea si cu putin mai mult curaj intru in biroul primarului. Aici il gasesc pe primarul comunei Dabaca, Valer Petrindean, care ma primeste cu caldura si pare interesat despre interesul meu fata de Luna de Jos. Dupa aproximativ o jumatate de ora de discutii si prezentare de documente si dupa o stranger ferma de mana parasesc primaria putin dezamagit. Cum este posibil ca la primarie sa nu existe nici o istorie a satului, nici o monografie, nimic? Ma intreb in drum spre casa, ma resemnez cu gandul ca nimeni nu o fi facut nici o documentatie si asta e. Totusi de aici reusesc sa aflu ca satul cunoaste prima atestare documentara in anul 1315. Satul este desemnat in acte cu numele de Lona(1315) dupa care mai primeste numele de Loona, Lonay, Lonya, Kendi-Lona, Kendi, iar mai tarziu revenind la numele de Kendi-Lona si Lona. Intr-un final primeste numele actual de Lona de Jos. Tot de aici sunt informat ca numarul de gospodari din Lona este de 281, iar ocupatia majoritatii cetatenilor fiind agricultura care este 100% private.

Castelul…

Deci cum ziceam? Da, ma indrept spre sat unde ma opresc la fostul Castel care azi functioneaza ca si spital. Inca de la intrarea pe poarta spitalului ma izbeste un miros puternic de spital, sincer sa fiu nici o data nu am suportat spitalele, la intrare sunt intampinat de catre un portar care ma indruma spre birouri. Urmez un trotuar format din dale care ma duce exact la birouri. Ca in orice alt spital din Romania si din cauza lipsei de fonduri,  usile de la intrare par a fi pastrate inca din  perioada Barocului cand a fost inaltat castelul. Incercand sa ignor mirosul de spital bat la usa si intru fara nici o retinere spunand direc ce ma doare, si uite asa incepe discutia.
Da, este intr-adevar un centru de ingrijire si asistenta, dar nu pentru copii, ci pentru varstnici, care a fost ridicat pe vechiul castel si functioneaza din 1974.
Angajatii centrului imi spun ca ultimul proprietar ar fi fost Augustin Pordea care a fost primar al Clujului si notar, acesta avand o fica Livia Pordea care a castigat Miss Romania in 1930 si un baiat europarlamentar Gustav Pordea.
Turnul din curtea spitalului care inca mai traieste printre balarii aflu ca ar fi fost turn de observatie si vanatoare.
In interiorul spitalului inca se mai pastreaza si azi usile vechiului castel in cele 12 camere.
Cu o sclipire in ochi mi se povesteste despre fostul parc care ascunde copaci vechii de peste 500 de ani ca ar fi fost o adevarata oaza si un mic colt de rai cu fantani arteziene si cu aleei pietruite, dar in prezent nu se mai pastreaza nimic si totul a devenit o mlastina.

Inteleptii satului…

Dupa toate aceste vizite la primarie si spital sunt decis sa trec pe la cei mai batrani oameni din sat in speranta ca ei ma pot ajuta si lamuri mai mult. Dar acestia nu isi mai amintesc foarte multe despre Teleki si afirma ca nu stiu nimic despre istoria satului, tot ce stiu sunt problemele ce le aveau in aceea vreme, probleme cum ar fi agricultura si terenurile arabile.
Tot ce stiu este ca groful Teleki a mai avut doi frati. Unul construind turnul si zidul din jurul castelului, iar altul construind actual scoala din sat. Mi se confirma ca castelul a fost cumparat de Augustin Pordea. Dar fiul acestuia Gustav Pordea noul proprietar a fost intors de la poarta castelului de catre Morar Vasile “portarul comunist” dupa spusele batranilor.

“Cumparat de la Marin Petre 1706”

O ultima oprire o fac la preotul satului care slujeste de 18 ani in acest sat. Cum era de asteptat de la prot nu pot afla decat despre relatia satului cu divinitatea. Intr-adevar satul a fost situate initial in zona “peste vale” si in deal, altfel nu imi explic de ce prima biserica a fost construita pe dealul numit “in vie” iar apoi mutata in vale. Prima biserica cum era si de asteptat a fost construita din lemn, tot ce s-a mai pastrat din ea a fost clopotul biserici pe care era inscriptionat cu litere chirilice “Cumparat de la Marin Petre 1706”. Iar biserica actuala a fost construita de catre preotul Ion Muresanu care a fost probabil cel mai lung slujitor al biserici, slujind timp de 40 de ani.