Inca o bucatica de Romanie nestiuta de
nimeni
Cine suntem noi? De unde venim? Si poate ceea mai importanta
intrebare unde ne duce? Nu toti suntem get-beget clujeni, sau nu toti ne tragem
din marile orase. Ceea mai mare dintre noi avem bunici la tara, de aci ne dam
seama ca nu om fi noi 100% oraseni si ca totusi suntem si noi un fel de tarani
si asta o spun fara nici o jena si retinere. Dar voi, cei care aveti bunici de
la tara, stiti cum a luat nastere satul vostru?
“Din cenusa-i proprie
si din propriu-i scrum”
O tastatura, un mouse si un monitor. Da, si mai important
cutia fara de care aceste component nu
si-ar avea rostul.
Incercand sa “ pescuiesc”
pe net, fel de fel de informatii, brusc si dintr-o data imi trece prin
cap “ turnul Teleki”…hmmm, cum ar fi sa
caut ceva informative? Zis si facut. Ca doar des ajung prin zona luni, adica
prin Luna de Jos, comuna Dabaca, judetul Cluj.
Ma pun pe treaba si incept sa caut pe magnificul Google “turnul
Teleki”, de aici imi apar apar o tona de
site-uri, aflu ca acesta piesa istorica
a fost construita in perioda Barocului, mai precis intre anii 1650-1700, de
catre familia nobiliara Teleki si fiind terminat de catre Pal Teleki, care a
fost filantrop și susținător al lui Francisc Rakoczi II. Drept “rasplata” pentru sustinera lui
Rakoczi, armata imperial distruge cladire, distrugere ordonata de imparatul Austriei, au
supravietuit doar turnul sudic si partial parcul. Piatra rezultată din demolare
a fost folosită în secolul următor, la construirea unui zid lung de circa 700
m, gros de un metru și înalt de 4 m, și a unui nou pavilion neoclasic cu
parter, etaj și șarpantă, dispus într-un mic parc. Odată cu venirea guvernării
comuniste, această clădirea a fost transformată în sediu de CAP, ca altfel nu
se putea, trebuia si ei sa se “infiga” cumva . După 1980 o porțiune de 500 m de
zid a fost demolat și piatra valorificată. Actualmente clădirea neoclasică este
sediul unui centru de asistență socială și protecție pentru copii. Se mai păstrează circa 200 m din zid in jurul
Spitalului din localitate. Parcul castelului cuprinde arbori cu vârsta de peste
500 ani (stejari, fagi, castani).
Fiind la capitolui insvestigare pe net, ma opresc pentru o
clipa si tastez in campul de cautare de la Google Luna de Jos, ca doar sa stim
si despre sat, nu numai despre turnul cel victorios.
Aici aflu ca Luna apare in acte inca din seculul al XIV-lea,
satul apare in mai multe denumiri , printre care ar fi Lona (1315), Kendi-Lona
(1733), Lona (1967), acestea fiind doar o parte din denumiri.
Tot aici, pe magnificul Google aflu ca acesta zona ar fi locuita din cele
mai vechi timpuri, chiar din perioada preistorica…perioada preistorica? Raman
pentru cateva secunde blocat si ma gandesca ca in satul meu, au locuit oameni
preistorici, woow, imi circula prin cap o grama de imagini si imaginatia o ia
razna, adica omeni care umblau cu o maciuca pe umar si cautau hrana, si care se
intalneau cu animalul si nu stiu care dintre ei o fi animalul…gata am nevoie de
o de o pauza . Acum ma simt mult mai bine. Printre randurile scrise imi sare in
ochi ca satul a fost format de colonistii sasi, dupa mare invazie mongola, care
i-au dat denumirea de “Lone”, denumire germana ce inseamna “cadou”. Sarcina
principală a acestei comunitatii era întretinerea unui punct de semnalizare pe
dealul "În vie" în caz de atac al tătarilor. În Evul Mediu, după batalia
de la Mohács, prin refugierea din zona Debretin a unei mari comunităti de
maghiari, satul devine sat maghiar, în posesia succesivă a familiilor nobiliare
maghiare Thoroczkay, Kenditi Teleki…hmmm Teleki asta, un refugiat care a reusit
sa construiasca un “palat” in Luna, Luna de Jos, nu v-a ganditi la
altceva.
În anul 1596 principele
Sigismund Batory îi daruie
ște lui Mihai Viteazul mo
șia
Lona. În perioada 1880-1910 Lona a fost capitala jude
țului
Szolnok-Doboka. Deci da…satul asta a fost important in vremea lui si are o incarcare
istorica mare, sau poate nu o fi vorba in cele mentionate mai sus despre satul
care il cunosc eu si in care am copilarit.
Acestea fiind mentionate,
o sa ma
indrept spre sat si o sa incerc sa descopar adevarata identitate a lui si a
turnului sau. Nu e bine sa ai tot timpul incredere in internet, informatiile pot
fi inselatoare.
Intr-adevar ma indrept spre sat, dar dupa o perioada de cateva saptamanai
dupa cele aflate de pe internet. Dupa un drum care dureaza aproximativ jumatate
de ora ajung in Luna de Jos, intrand in sat incep sa imi amintesc cum mergeam
la colindat dintr-un capat in altul al satului si uneori chiar mai departe, dar
aceste amintiri se incheie brusc caci scutur bine masina in niste gropi lasate
un urama de zapada care incet incet se topeste.
Sarbatorile vin!!!
Ajungand cu doar doua zile inainte de Craciun, consider ca nu isi are rostul
sa merg sa culeg informatii de la oameni sau de la autoritati, ca doar de…vin
sarbatorile si toata lumea este ocupata cu pregatirea. Mai bine imi fac si eu
foc in teracota din casa si sa imi intru si eu putin in ritumul satului. Incerc
si eu sa imi ajut parintii cu putina curatenie, cu prepararea carnatilor si a
altor mancaruri traditionale de porc, ca tot eram la sectorul mancare am
incercat sa fac chiar si un fel de prajitura, un fel de…mai bine lasa, era mai
indicat sa imi impodobesc bradul ca totusi era mai indicat pentru mine.
Iata cin colindatori!!!
Nu reusesc bine sa imi curat zapada din curte ca a si sosit seara colindelor
si cum era de asteptat imi gasesc si eu o trupa de colindatori bine pusa la
punct in care imi gasesc loc cu usurinta, fara prea multa tocmeala ne pornim
spre prima casa gazda, de unde normal o sa incepem sa vestim nasterea Domnului.
Mancare, prajitura, bautura, ne asteptau pe masa la care ne aseaza gazda,
dar totusi observ ca batrani din sat nu mai obisnuiesc sa poarte camasile de
sarbatoare care aveau pe piept mai multe paturele prevazute cu ochiuri si se
incheiau cu nasturi din portelan negru, iar nadragierau din panza de bumbac
peste care se teseau
motive in forma de
bradulet. Incaltaminte era alcatuita dintr-o pereche de cizme cu turieci moi,
care mai tarziu au fost schimbati cu tuieci tari si ajungeau
pana la genunchi. Daca nici batranii nu mai
pastreaza traditia, nu vad de ce ar face-o tineri. Obiceiurile vechi nu se mai
pastreaza si in prezent, totul rezumanduse la un simplu colindat.
Ziua decisiva…
Iata ca trece si craciunul si in 27 decembrie ma hotarasc sa merg la
primarie, ca poate, poate fac descoperirea secolului…nici vorba de asa ceva.
Dupa un slalom printre gropi de circa 8 km ajung la primaria din Dabaca. Odata
ajuns mai ca nu imi fac cruce cu mana stanga, la ce drum bun este, lasand gluma
la oparte intru si eu in primarie si unde sa ma duc? La biroul primarului
normal, dar care, ce si unde? Intru pe prima usa care o vad si unde scrie
secretariat, intru la secretariat unde sunt intampinat de doua domne amabile
spre surprinderea mea si care ma indreapta spre biroul primarului, ies din
secretariat imi trag rasuflarea si cu putin mai mult curaj intru in biroul
primarului. Aici il gasesc pe primarul comunei Dabaca, Valer Petrindean, care
ma primeste cu caldura si pare interesat despre interesul meu fata de Luna de
Jos. Dupa aproximativ o jumatate de ora de discutii si prezentare de documente
si dupa o stranger ferma de mana parasesc primaria putin dezamagit. Cum este
posibil ca la primarie sa nu existe nici o istorie a satului, nici o
monografie, nimic? Ma intreb in drum spre casa, ma resemnez cu gandul ca nimeni
nu o fi facut nici o documentatie si asta e. Totusi de aici reusesc sa aflu ca
satul cunoaste prima atestare documentara in anul 1315. Satul este desemnat in
acte cu numele de Lona(1315) dupa care mai primeste numele de Loona, Lonay,
Lonya, Kendi-Lona, Kendi, iar mai tarziu revenind la numele de Kendi-Lona si
Lona. Intr-un final primeste numele actual de Lona de Jos. Tot de aici sunt
informat ca numarul de gospodari din Lona este de 281, iar ocupatia majoritatii
cetatenilor fiind agricultura care este 100% private.
Castelul…
Deci cum ziceam? Da, ma indrept spre sat unde ma opresc la fostul Castel
care azi functioneaza ca si spital. Inca de la intrarea pe poarta spitalului ma
izbeste un miros puternic de spital, sincer sa fiu nici o data nu am suportat
spitalele, la intrare sunt intampinat de catre un portar care ma indruma spre
birouri. Urmez un trotuar format din dale care ma duce exact la birouri. Ca in
orice alt spital din Romania si din cauza lipsei de fonduri,
usile de la intrare par a fi pastrate inca din
perioada Barocului cand a fost inaltat
castelul. Incercand sa ignor mirosul de spital bat la usa si intru fara nici o
retinere spunand direc ce ma doare, si uite asa incepe discutia.
Da, este intr-adevar un centru de ingrijire si asistenta, dar nu pentru
copii, ci pentru varstnici, care a fost ridicat pe vechiul castel si
functioneaza din 1974.
Angajatii centrului imi spun ca ultimul proprietar ar fi fost Augustin
Pordea care a fost primar al Clujului si notar, acesta avand o fica Livia
Pordea care a castigat Miss Romania in 1930 si un baiat europarlamentar Gustav
Pordea.
Turnul din curtea spitalului care inca mai traieste printre balarii aflu ca
ar fi fost turn de observatie si vanatoare.
In interiorul spitalului inca se mai pastreaza si azi usile vechiului castel
in cele 12 camere.
Cu o sclipire in ochi mi se povesteste despre fostul parc care ascunde
copaci vechii de peste 500 de ani ca ar fi fost o adevarata oaza si un mic colt
de rai cu fantani arteziene si cu aleei pietruite, dar in prezent nu se mai
pastreaza nimic si totul a devenit o mlastina.
Inteleptii satului…
Dupa toate aceste vizite la primarie si spital sunt decis sa trec pe la cei
mai batrani oameni din sat in speranta ca ei ma pot ajuta si lamuri mai mult.
Dar acestia nu isi mai amintesc foarte multe despre Teleki si afirma ca nu stiu
nimic despre istoria satului, tot ce stiu sunt problemele ce le aveau in aceea
vreme, probleme cum ar fi agricultura si terenurile arabile.
Tot ce stiu este ca groful Teleki a mai avut doi frati. Unul construind
turnul si zidul din jurul castelului, iar altul construind actual scoala din
sat. Mi se confirma ca castelul a fost cumparat de Augustin Pordea. Dar fiul
acestuia Gustav Pordea noul proprietar a fost intors de la poarta castelului de
catre Morar Vasile “portarul comunist” dupa spusele batranilor.
“Cumparat de la Marin Petre 1706”
O ultima oprire o fac la preotul satului care slujeste de 18 ani in acest
sat. Cum era de asteptat de la prot nu pot afla decat despre relatia satului cu
divinitatea. Intr-adevar satul a fost situate initial in zona “peste vale” si
in deal, altfel nu imi explic de ce prima biserica a fost construita pe dealul
numit “in vie” iar apoi mutata in vale. Prima biserica cum era si de asteptat a
fost construita din lemn, tot ce s-a mai pastrat din ea a fost clopotul
biserici pe care era inscriptionat cu litere chirilice “Cumparat de la Marin
Petre 1706”. Iar biserica actuala a fost construita de catre preotul Ion
Muresanu care a fost probabil cel mai lung slujitor al biserici, slujind timp
de 40 de ani.
